Marius Zgaianu si Strajerii Bucovinei - Am sa joc caprele mele!
Cine a vizitat Bucovina în perioada premergătoare Anului Nou, a întâlnit la tot pasul cete de urători, capre, urşi şi alte personagii coborâte din legende. Cu siguranţă, în satele provinciei, tradiţiile sunt conservate cu stricteţe. La oraş însă e din ce în ce mai greu de găsit o "bandă", aşa cum o ştim din copilărie, cu obiceiuri care s-au ambiţionat să nu alunece câtuşi de puţin înspre modern (a se citi kitsch, în acest caz). Dar cum speranţa moare ultima, cu puţină răbdare şi încălţări călduroase, am "prins" trupa aşteptată. Aho, aho!
Echipă numeroasă, rezultate pe măsură.
Primiţi cu uratul?
"Au în coarne zurgălăi, din copite ies scântei"
"Şapte ani am ciobănit, caprele le-am îmblânzit"
"Noi suntem de la Mitoc / unde-ngheaţă apa-n tioc / şi găluştele pe foc"
"Opriţi plugul, măi flăcăi!"
"Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa / uite cerbu-n urma ta"
"Recuzita", în aşteptarea actorilor, care sunt în casa gazdei, răsplătiţi cu cozonac şi ţuică fiartă.
Cu siguranţă, postarea de faţă va marca sfârşitul toamnei fotografice de anul acesta. După culoarea cerului şi alte câteva semne, pare că iarna e pe-aproape. Chiar va da buzna, dacă nu mă înşel. Nici nu e de mirare: în alţi ani, la vremea asta, aveam cel puţin o lună vechime printre troiene.
Ca să ne luăm rămas-bun de la toamna prelungă în mod festiv, îi dedic câteva imagini furate pe Rarău, la Balcon, pe vârf, în spatele Pietrelor Doamnei şi în curtea cabanei Salvamont. Muzica, Maestro!
Am revenit în mare viteză în Balcon, deşi fusesem nu demult, ca să vadă şi Cătălin minunea.
A meritat, nu?
Ne mai vedem, pe zăpadă!
Ieşirea din galerie, cu soarele la asfinţit aliniat aproape perfect cu axa longitudinală a minei.
Abruptul de la gura minei, altădată plin de flori de colţ
Nu ştiu exact cum stă treaba cu încălzirea globală. Legat de încălzirea locală, ştiu sigur că printre obcinile bucovinene n-am mai prins aşa o vreme de 16 noiembrie never ever! Deci: planuri ieri (în pripă), plecare azi (organizat) la 6 şi un sfert (in ză morning, of course). Mentori: Cornel Salvamont (din nou la serviciu, cu păreri de rău maxime) şi Voicu Raia (recomandări la obiect, ca întotdeauna). Echipa: Cornel Vodafone (siamezul meu întru expediţii) şi Francesca (doamna dirigintă n-ar trebui să citească postarea de faţă). Destinaţie: vârful Giumalău, prin şaua Fundul Colbului / bandă roşie.
Cam aşa arăta răsăritul în Colbu, pe la 7.
Puţin mai wide, cu tot cu vârful Rarău.
Urcăm voiniceşte spre Poliţa Caprelor şi mai sus, să prindem lumină bună în golul alpin. Din loc în loc ne mai tragem sufletul şi mai furăm câte o imagine prin punctele de belvedere (nu foarte multe şi nu din cale-afară de darnice ca deschidere).
Vedere spre Pojorâta.
Tot aşa, mai de-aproape.
Soarele urcă şi ne loveşte "efectul de ceapă": dăm jos, una câte una, "foile".
(explicabil, dealtfel, când pleci de la zero grade şi ajungi la +15).
La ieşirea de pe Poliţa Caprelor.
La ieşirea spre jnepeniş, minune: mare alpină spre Chiril - Zugreni.
Puţin mai de-aproape. Aproape contre-jour, dar arată bine.
Călcăm mai des, poate avem noroc să o vedem mai bine de sus...
Tragem tare prin jnepeniş, care arată ca în "O călătorie spre centrul Pământului"
Mai furăm câte o imagine...
Ne jucăm puţin de-a alb/negru, dar parcă tot în culori e mai interesant.
Munceii, faţa Măgurei şi Runcul iar în plan depărtat, Tomnaticul.
Aşa-mi închipui Poarta Raiului...
Pe munte prieteniile se leagă aproape instantaneu.
Iată-ne ajunşi pe acoperişul Bucovinei!
Cum bănuiam, marea alpină de vede mult mai bine de pe vârf.
Crucea de pe Giumalău, renovată.
Vedere de pe vârf spre Vatra Dornei. În centru, Ouşorul.
Mare alpină spre Vatra Dornei.
Rarăul şi Pietrele Doamnei.
* * *
Postarea de faţă o dedic tatălui meu, cel care m-a dus prima dată pe Giumalău, acum foarte mulţi ani (şi mai apoi prin toţi munţii României) şi care tocmai a împlinit 75 de ani.
