Cu siguranţă, postarea de faţă va marca sfârşitul toamnei fotografice de anul acesta. După culoarea cerului şi alte câteva semne, pare că iarna e pe-aproape. Chiar va da buzna, dacă nu mă înşel. Nici nu e de mirare: în alţi ani, la vremea asta, aveam cel puţin o lună vechime printre troiene.
Ca să ne luăm rămas-bun de la toamna prelungă în mod festiv, îi dedic câteva imagini furate pe Rarău, la Balcon, pe vârf, în spatele Pietrelor Doamnei şi în curtea cabanei Salvamont. Muzica, Maestro!
Am revenit în mare viteză în Balcon, deşi fusesem nu demult, ca să vadă şi Cătălin minunea.
A meritat, nu?
Ne mai vedem, pe zăpadă!
Ieşirea din galerie, cu soarele la asfinţit aliniat aproape perfect cu axa longitudinală a minei.
Abruptul de la gura minei, altădată plin de flori de colţ
Nu ştiu exact cum stă treaba cu încălzirea globală. Legat de încălzirea locală, ştiu sigur că printre obcinile bucovinene n-am mai prins aşa o vreme de 16 noiembrie never ever! Deci: planuri ieri (în pripă), plecare azi (organizat) la 6 şi un sfert (in ză morning, of course). Mentori: Cornel Salvamont (din nou la serviciu, cu păreri de rău maxime) şi Voicu Raia (recomandări la obiect, ca întotdeauna). Echipa: Cornel Vodafone (siamezul meu întru expediţii) şi Francesca (doamna dirigintă n-ar trebui să citească postarea de faţă). Destinaţie: vârful Giumalău, prin şaua Fundul Colbului / bandă roşie.
Cam aşa arăta răsăritul în Colbu, pe la 7.
Puţin mai wide, cu tot cu vârful Rarău.
Urcăm voiniceşte spre Poliţa Caprelor şi mai sus, să prindem lumină bună în golul alpin. Din loc în loc ne mai tragem sufletul şi mai furăm câte o imagine prin punctele de belvedere (nu foarte multe şi nu din cale-afară de darnice ca deschidere).
Vedere spre Pojorâta.
Tot aşa, mai de-aproape.
Soarele urcă şi ne loveşte "efectul de ceapă": dăm jos, una câte una, "foile".
(explicabil, dealtfel, când pleci de la zero grade şi ajungi la +15).
La ieşirea de pe Poliţa Caprelor.
La ieşirea spre jnepeniş, minune: mare alpină spre Chiril - Zugreni.
Puţin mai de-aproape. Aproape contre-jour, dar arată bine.
Călcăm mai des, poate avem noroc să o vedem mai bine de sus...
Tragem tare prin jnepeniş, care arată ca în "O călătorie spre centrul Pământului"
Mai furăm câte o imagine...
Ne jucăm puţin de-a alb/negru, dar parcă tot în culori e mai interesant.
Munceii, faţa Măgurei şi Runcul iar în plan depărtat, Tomnaticul.
Aşa-mi închipui Poarta Raiului...
Pe munte prieteniile se leagă aproape instantaneu.
Iată-ne ajunşi pe acoperişul Bucovinei!
Cum bănuiam, marea alpină de vede mult mai bine de pe vârf.
Crucea de pe Giumalău, renovată.
Vedere de pe vârf spre Vatra Dornei. În centru, Ouşorul.
Mare alpină spre Vatra Dornei.
Rarăul şi Pietrele Doamnei.
* * *
Postarea de faţă o dedic tatălui meu, cel care m-a dus prima dată pe Giumalău, acum foarte mulţi ani (şi mai apoi prin toţi munţii României) şi care tocmai a împlinit 75 de ani.
Nu, titlul de mai sus nu se referă la vreun program sau mişcare turistică organizată "de sus". Este, pur şi simplu, numele unui colţ de rai, în suprafaţă de 5 hectare, foarte aproape de Gura Humorului. Fiindcă nu am intrat în pensiune şi în restaurant decât o clipă, din curiozitate, în postarea de faţă nu mă voi referi decât la exterioare şi prietenii necuvântători de la complexul turistic "Acasă în Bucovina". Ca punct de vedere (cum e întreg blogul, dealtfel), obiectiv, în măsura în care inima şi simţurile permit acest lucru.
Aşa arată curtea, cu vedere spre restaurant.
Acesta este foişorul, foarte generos ca suprafaţă.
Curtea, cu gazon care pare transplantat de la Londra.
Curtea şi foişorul.
Ceva mai aproape...
Stâna turistică, spre lunca Moldovei.
Cezar ne urează "Bun venit!"
Conte face şi el acelaşi lucru, mai dintr-o parte...
... după care face cunoştinţă cu Ruxandra...
... şi chiar stă la o şuetă.
În acest moment, Diana (în stânga imaginii), fetiţa gazdelor, se "lipeşte" de Ruxandra (oare de ce noi, adulţii, am pierdut atât de repede capacitatea de apropiere?) şi ne prezintă prietenii necuvântători de prin preajmă.
Răţuştele din iaz, despre care, la prima privire, am crezut că sunt artificiale.
E pur si muove!
Cu asemenea prieteni la pensiune, cred că mi-am aranjat programul pe week-end-ul viitor...
Poneiul Sofia, niţel mai mare decât un câine ciobănesc.
Cine e prea năzdrăvan, face şi carceră...
Poate nu veţi crede, dar în centrul imaginii se zăreşte cea mai năzdrăvană veveriţă din Obcinile Bucovinei. Dacă aveam un zoom mai puternic era altceva. Aşa, trebuie să mă credeţi pe cuvânt.
Aşa se vede cerul seara, din curte de la "Acasă în Bucovina".
* * *
Cam atât pentru azi. Am ajuns târziu, cu scule puţine, lumină potrivită, am mai şi mâncat. Cam atât a ieşit. Data viitoare vom veni mai devreme şi mai bine dotaţi şi vom vedea şi interioarele.
Despre mâncare nu pot vorbi decât la superlativ: pâine de casă care m-a dus cu gândul la bunica, ciorbă de văcuţă (respectiv supă de găină) care m-au întors în timp cu mai bine de douăzeci de ani, smântână cu gust de smântână, tocinei ca la mama acasă. Copilul "erei informatice" (urban în proporţie de peste 50%), a cerut o blasfemie: clătite cu cremă de ciocolată (în condiţiile în care oferta locală de umplutură era ameţitoare: minim 5 variante de dulceţuri 100% naturale sau brână dulce şi smântână, plimbate dimpreună cu clătitele prin cuptorul încins). Chiar şi aşa, satisfacţia a fost totală. Sărut-mâna pentru masă! Vom reveni în curând.
