vineri, 31 decembrie 2010

La mulţi ani!

Marius Zgaianu si Strajerii Bucovinei - Am sa joc caprele mele!


Cine a vizitat Bucovina în perioada premergătoare Anului Nou, a întâlnit la tot pasul cete de urători, capre, urşi şi alte personagii coborâte din legende. Cu siguranţă, în satele provinciei, tradiţiile sunt conservate cu stricteţe. La oraş însă e din ce în ce mai greu de găsit o "bandă", aşa cum o ştim din copilărie, cu obiceiuri care s-au ambiţionat să nu alunece câtuşi de puţin înspre modern (a se citi kitsch, în acest caz). Dar cum speranţa moare ultima, cu puţină răbdare şi încălţări călduroase, am "prins" trupa aşteptată. Aho, aho!


Echipă numeroasă, rezultate pe măsură.


Primiţi cu uratul?

"Au în coarne zurgălăi, din copite ies scântei"

"Şapte ani am ciobănit, caprele le-am îmblânzit"

"Noi suntem de la Mitoc / unde-ngheaţă apa-n tioc / şi găluştele pe foc"

"Opriţi plugul, măi flăcăi!"


"Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa / uite cerbu-n urma ta"





"Recuzita", în aşteptarea actorilor, care sunt în casa gazdei, răsplătiţi cu cozonac şi ţuică fiartă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu